Skip to content
Politică

Sorina Pintea și-a dezvăluit planul pentru Agenția de Transplant: Nu vreau să acuz pe nimeni

bucurestifm.ro

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și-a dezvăluit planul pentru Agenția Națională de Transplant (ANT).

Demnitarul a declarat miercuri că a fost gândit un plan de restructurare a ANT, care să urmărească şi transparentizarea procedurilor, transmite Agerpres.

„Pot să vă spun doar că am gândit un plan de restructurare a Agenţiei Naţionale de Transplant. (…) Cu siguranţă trebuie restructurată. În primul rând, este vorba şi de transparentizarea procedurilor, de tot ceea ce se întâmplă acolo. Nu vreau să acuz pe nimeni, nu am acuzat niciodată, vreau doar ca lucrurile să meargă mult mai bine”, a afirmat Pintea la sediul Ministerului Sănătăţii.

Sorina Pintea a adăugat că a discutat şi cu reprezentanţii Eurotransplant în vederea reluării negocierilor privind afilierea României la această organizaţie.

Potrivit Sorinei Pintea, legea transplantului a fost retrasă din „transparenţă decizională” pentru că au fost nenumărate propuneri, „nenumărate contradicţii” legate de forma care a fost prezentată.

Guvernantul a informat totodată că ordinul de ministru privind decontarea procedurilor medicale privind transplantul pulmonar va fi modificat astfel încât pacienţii care au suferit intervenţii în afara României să îşi poată continua tratamentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *