Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a mers marți la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Vlădescu ar fi venit la DNA pentru lămurirea situației privind cauțiunea de 1 milion de euro pe care procurorii au decis să o ceară în cazul fostului ministru, informează Libertatea.ro.
CITEȘTE ȘI DNA, CAUȚIUNE URIAȘĂ ÎN CAZUL LUI SEBASTIAN VLĂDESCU
Sebastian Vlădescu ar trebui să plătească 1 milion de euro procurorilor DNA, drept cauțiune în cazul presupusei șpăgi pe care acesta a primit-o pe parcursul mai multor ani, pentru pretinse intervenții în favoare unei companii de lucrări.
Fostul ministru are la dispoziție 10 zile de la data stabilirii cauțiunii pentru a face dovada achitării acesteia, mai adaugă sursa citată.
