Formațiunea politică condusă de Victor Ponta, ”Pro România”, s mărește pe zi ce trece. După ce nume grele din PSD s-au alăturat fostului premier, și fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, a anunţat luni că s-a înscris în formaţiunea Pro România.
“Am făcut acest pas cu convingerea că nu pot schimbă lucrurile care cred eu că nu funcţionează cum trebuie doar comentând de pe margine. Pentru a îndreptă lucrurile care, în ultima vreme, merg într-o direcţie periculoasă pentru întreagă societate, este nevoie de voinţa politică. Echipa alături de care m-am decis să întru în politică este formată din profesionişti care au demonstrat că vor şi pot să lucreze pentru oameni. Am fost ministru technocrat într-un guvern politic şi am lucrat alături de o parte din profesioniştii care acum îmi vor fi colegi de partid. O parte din măsurile luate în Guvernul din care am făcut parte că ministru de Finanţe îşi produc efectele şi astăzi. Altele au fost amânate până azi, modificate sau chiar uitate”, spune Petrescu pe pagina sa de Facebook.
Fostul ministru spune că că oamenii vor de la clasă politică mai mult profesionalism şi viziune şi aare convingerea că Pro România poate oferi aceste lucruri, în interesul românilor, indiferent de statutul lor social sau de vârstă.
“Vom fi aproape de cetăţeni şi ne dorim să orientăm România spre modernizare, să oferim condiţii mai bune pentru toţi cei care, prin muncă lor, contribuie la dezvoltarea întregii ţări”, mai adaugă ea.
Ioana Petrescu a fost Guvernator din partea României în relaţia cu Instituţiile Financiare Internaţionale, Guvernator pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). A fost reprezentantul României în Consiliul ECOFIN.

Inca un tradator isi urmeaza tradatorul ! Da, Ponta infiinteaza UNPR 2 ! Este infiintat cu sprijinul SRI pentru spargerea majoritatii PSD-ALDE si caderea Guvernului Dancila prin motiunea de cenzura dorita de Joshannis. Tradatorul Ponta atrage dupa el alti tradatori pentru ca Programul de guvernare PSD-ALDE sa fie anulat prin caderea guvernului. Adio majorari de pensii si salarii, adio legile justitiei, adio celelalte proiecte de infrastructura….. cu urmatorul guvern dorit de Joshannis : Guvernul Meu !