Skip to content
Politică

Orban: PNL este alături de preşedintele României. El este deţinătorul de putere cel mai legitim

cotidianul.ro

Pe fondul deciziei luate de Curtea Constituțională cu privire la soarta șefei DNA, președintele Partidului Național Liberal a declarat că formațiunea politică pe care o conduce îl susține pe Klaus Iohannis.

Anunțul a fost făcut duminică, într-o conferinţă de presă la Mediaş. Ludovic Orban a afirmat că PNL se poziționează alături de șeful statului în problema revocării procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și că Iohannis va lua deciziile cele mai bune pentru România, conform Antena3.ro.

„PNL este alături de preşedintele României. Suntem convinşi că preşedintele va lua deciziile cele mai bune pentru România. Am spus din capul locului că nu există nicio prevedere constituţională prin care CCR, de fapt o majoritate politică din CCR să poată să-i dea un ordin preşedintelui. Preşedintele este deţinătorul de putere cel mai legitim din România, care are în spate jumătate plus unu din voturile cetăţenilor şi nu poate fi, conform Constituţiei, forţat să facă sau să nu facă nimic. Decizia, din punctul meu de vedere, nu îi este opozabilă. Curtea nu poate să forţeze preşedintele să facă nimic”, a declarat Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *