Deputatul Nicolae Bănicioiu a reacționat luni, în urma anunțului lui Liviu Dragnea privind organizarea mitingului Partidului Social Democrat (PSD).
Concret, Bănicioiu susține că nu vrea să lanseze critici la adresa foștilor săi colegi, însă le atrage atenția că demersul privind organizarea mitingului este lipsit de sens, având în vedere că au la dispoziție mijloace democratice prin care pot stopa abuzurile, informează Mediafax.
”Noi putem doar să anunţăm că noi nu facem miting sâmbătă. Eu, unul, cred că este o alegere nefericită. Este o idee pe care nu o luăm în calcul. Mi se pare un demers lipsit de sens. Nu vreau să zic nimic rău faţă de foştii mei colegi. Măcar s-a ales o altă temă, nu mai este un miting de susţinere a doamnei Dăncilă, nu mai este cu familia tradiţională, acum este împotriva abuzurilor. Şi mă bucur că, în sfârşit, se vorbeşte şi de stoparea abuzurilor, dar aş vrea să-i informez pe cei care organizează mitingul că au toată puterea: au Parlament, Guvern, majoritate parlamentară, deci pot să legifereze, pot să guverneze şi pot să stopeze orice abuz prin instrumentele democratice pe care poporul român le-a asigurat atunci când au mers la vot” , a spus Nicolae Bănicioiu.
