Secretarul de Stat britanic din cadrul Departamentului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Lordul Callanan, a efectuat, vineri, o vizită oficială în România pentru a discuta despre ultimele evoluţii ale negocierilor legate de Brexit.
Astfel, potrivit Agerpres.ro, în timpul vizitei sale, Lord Callanan s-a întâlnit cu Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, cu Consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene Leonard Orban şi cu Victor Ionescu, Subsecretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
De asemenea, Lordul Callanan a participat la cea de-a şasea ediţie a conferinţei EUROSFAT, unde a oferit informaţii recente legate de Brexit. În cadrul evenimentului, co-organizat de Ambasada britanică, au fost abordate subiecte legate de viitorul României, al Uniunii Europene, dar şi al României în Uniunea Europeană. Discuţia a avut în prim plan procesul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi implicaţiile sale, precum şi contribuţia României la relansarea proiectului european şi la consolidarea relaţiei bilaterale româno-britanice.
Lord Callanan s-a numărat printre vorbitorii conferinţei, alături de Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, preşedintele camerei de comerţ bilaterale British-Romanian Chamber of Commerce Charlie Crocker, Lazăr Comănescu, din partea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, şi Paul Balogh, antreprenor român din Marea Britanie.
„Ne îndreptăm spre un nou tip de relaţie cu Uniunea Europeană, însă dorim să transmitem celor 27 de state care vor rămâne membre ale Uniunii că angajamentul nostru faţă de valorile europene şi legăturile strânse în domeniul comerţului şi al apărării rămân neschimbate.
Sperăm că prietenii noştri din Europa, precum România, vor milita pentru un parteneriat apropiat, economic şi de securitate, fundamental pentru interesul nostru comun.
Marea Britanie rămâne acelaşi stat, adept al relaţiilor de liber schimb, orientat spre exterior, care va continua să îşi consolideze legăturile istorice cu România, mult după ieşirea din Uniunea Europeană”, a susținut Lord Callanan.
