România își reafirmă rolul important pe care îl are în securitatea internațională: directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig a fost primit, luni, de către președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic.
Cu această ocazie, potrivit unei informări postate pe site-ul administratiei prezidentiale a Serbiei, liderul de la Belgrad a salutat colaborarea dintre serviciile de securitate din Serbia si România, care se reflectă în schimburile de informații si lupta comună împotriva terorismului, crimei organizate si altor riscuri de securitate actuale.
Mai mult, conform sursei citate, Aleksandar Vucic a constatat ca există necesitatea consolidării cooperării si prin schimbul de experiență în lupta împotriva criminalității cibernetice si altor abuzuri în domeniul tehnologiei informației.
Nu în ultimul rând, oficialul sârb a făcut referire și la contribuția serviciilor de securitate din cele două state în menținerea păcii si stabilității în regiune.
Întâlnirea șefului SRI cu președintele Republicii Serbia are loc la scurt timp după vizita importantă pe care acesta a întreprins-o în urmă cu aprox 2 luni în SUA.
Amintim că vineri, 13 aprilie 2018, Serviciul Român de Informații a anunțat că Eduard Hellvig, director SRI, a întreprins o serie de întâlniri oficiale la instituțiile din comunitatea de intelligence din Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat.

e tare tipu asta. deschide si usile americanilor si se baga in seama si in regiune. e si asta o forma buna de a promova Romania in plan international
Intai in sua, apoi la Belgrad. Doua zone importante acum pentru Romania. Bune mutarile lui Hellvig si spun ceva despre increderea care i se acorda si despre rolul sau in zona strategica.