Skip to content
Politică

Fifor, concluzii esențiale după summitul NATO

flux24.ro

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a făcut declratii vineri legat de Summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ce a avut loc miercuri și joi în capitala Belgiei, Bruxelles.

Cu exactitate, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a spus că România și-a atins scopul la Summitul NATO de la Bruxelles. Cel mai important obiectiv atins de România în viziunea ministrului Apărării Naționale este cel care presupune găzduirea de către statul român a unui comandament NATO la nivel de armată de „trei stele”, a cărui viitoare arhitectură va fi configurată până în toamna acestui an, potrivit agerpres.ro.

„Va exista un comandament. Iniţial s-a plecat de la această idee de comandament de nivel de corp de armată de trei stele pe care noi l-am propus în Ministeriala din debutul acestui an, Ministeriala NATO. Repet, suntem extrem de bucuroşi pentru că a fost, dacă vreţi, obiectivul cel mai important cu care noi am mers la summit. Şi iată că prin eforturile MApN şi ale MAE, (…) prin efortul echipelor, s-a reuşit obţinerea acestui obiectiv extrem de important pentru România”, a precizat Fifor, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat cu privire la comandamentului de trei stele că România „arată că este cu adevărat, poate, unul dintre cei mai importanţi actori din zona aceasta a Alianţei Nord-Atlantice”.

„Suntem în faza în care până în toamnă vom discuta la nivel de experţi pentru a vedea cum este arhitectură acestui comandament, să-i spunem de trei stele, urmând ca în toamnă să putem să prezentăm propunerea României pentru arhitectură acestui comandament. Cred că important în momentul de faţă este faptul că România, prin prezenţa acestui comandament de trei stele, arată că este cu adevărat, poate, unul dintre cei mai importanţi actori din zona aceasta a Alianţei Nord-Atlantice şi poate tocmai de aceea este important de subliniat faptul că a fost un obiectiv foarte-foarte important pentru România”, a declarat Mihai Fifor.

Ministrul Apărării a menţionat că la Summitul NATO de anul acesta România a avut trei obiective majore de atins.

„Cel dintâi s-a referit la oferta României de a găzdui un comandament NATO de nivel de corp de armată, pe teritoriul naţional, al doilea la întărirea prezenţei aliate înaintate pe întregul Flanc estic, inclusiv în regiunea noastră, şi cel de-al treilea, desigur, abordarea subiectului Mării Negre într-un format separat, dacă vreţi. Aceasta a fost poate cea mai complicată parte de atins, dar în final pe agenda summitului a avut loc un format dedicat programelor complexe de la Marea Neagră, un format în care au fost invitate să participe şi Ucraina, şi Georgia. (…) Spuneam că România şi-a atins obiectivele. Mă refer la primul dintre acestea, în speţă disponibilitatea pentru operaţionalizarea unei capacităţi terestre de comandă-control de nivel de corp de armată, un lucru pe care îl regăsim şi în Declaraţia finală, un lucru pe care România îl primeşte şi, zic eu, pe bună dreptate, arătăm în felul acesta că România este un partener şi un aliat cât se poate de bine structurat, cu o prezenţă militară foarte bine consolidată”, a subliniat ministrul Apărării.

Ministrul a abordat în declarații cam aceleași teme pe care le-a abordat și președintele României

Klaus Iohannis. Celelalte remarci ale lui Fifor s-au referit la întărirea prezenței NATO pe flancul estic și promovarea Marii Negre ca pol geografic de securitate.

„Întotdeauna am vorbit despre o abordare echilibrată a Flancului estic, astfel încât să avem coerenţă pe acest flanc. Şi în acest context am discutat la Summitul NATO despre faptul că, până la finele anului, dorim operaţionalizarea completă a Brigăzii multinaţionale de la Craiova. Am solicitat în continuare afiliere pentru Brigada multinaţională de la Craiova. Avem promisiuni foarte consistente şi sperăm că, într-adevăr, până la finele anului, şi de fapt nu sperăm cu siguranţă până la finele anului această brigadă va fi complet operaţională. (…) Vă reamintesc, în primăvara acestui an am declarat complet operaţională şi divizia multinaţională. Cu alte cuvinte, arătăm faptul că România este pregătită şi din acest punct de vedere pentru a face faţă oricărei provocări în această regiune”, a declarat Fifor.

El a apreciat ca „relevantă” abordarea Mării Negre din cadrul summitului.

„Sunt discuţii foarte importante privind această zonă extrem de complexă. România este, dacă vreţi, ţara care se află între zona complicată a Mării Negre şi zona destul de complicată a Balcanilor de Vest. Suntem principalul furnizor de securitate şi de stabilitate din această zonă şi lucrul acesta a fost întărit şi în cadrul Summitului NATO de la Bruxelles”, a arătat ministrul Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *