PSnews.ro vă prezintă mai jos tenebrele întâlnirii de taină convocate miercuri de către ex-președintele PDL Vasile Blaga. Citiți în cele ce urmează despre un murmur tot mai mare împotriva actualului lider al PNL, Ludovic Orban.
CITIȚI ȘI: UPDATE Blaga revine pas cu pas: se întâlnește cu fostul PDL
Surse politice au declarat pentru PSnews.ro că scopul inițial al întâlnirii a fost mobilizarea foștilor PDL-iști în perspectiva alegerilor europarlamentare și prezidențiale din anul 2019. Cu toate acestea, discuția a fost acaparată de vocile din ce în ce mai numeroase din sală, care și-au exprimat cu subiect și predicat nemulțumirile legate de mersul partidului: de mesajele date de la nivel central și în mod special de stilul de conducere discreționar practicat de către actualul lider din Modrogan, Ludovic Orban.
