Dana Gîrbovan – președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) – le dă peste nas celor care nu vor înființarea secției speciale pentru anchetarea magistraților.
Într-un amplu status postat joi pe Facebook, judecătorul de la Curtea de Apel Cluj se referă amănunțit la toate aspectele semnalate în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția, care au stârnit deja controverse aprinse în România.
Nu vom reda întregul mesaj al Danei Gîrbovan (pe care îl găsiți AICI), ci ne vom concentra pe argumentele judecătoarei în favoarea înființării secției speciale. Partea centrală o reprezintă reproșurile adresate Direcției Naționale Anticorupție pentru o serie de eșecuri răsunătoare (achitări la fond sau definitive, clasări, restituiri de rechizitorii etc), precum și Consiliului Superior al Magistraturii, pentru faptul că „a inlocuit analiza critica a activitatii DNA cu glorificarea habotnica a acesteia, ascunzand in spatele cuvintelor pompoase problemele acestei structuri de parchet”. La acestea se adaugă presiunile făcute asupra judecătorilor, inclusiv de către SRI (prin interceptări).
Iată ce spune Gîrbovan cu privire la necesitatea înființării secției speciale:
„4. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie
Pentru prima data intr-un raport international se face referire atat la metodele „indoielnice” folosite de procurorii anticoruptie, cat si la colaborarea procurorilor cu serviciile de informatii, inclusiv din punct de vedere al impactului acestor metode si colaborari asupra independentei instantelor si parchetelor.
Cu referire la noua sectie, Comisia remarca de la inceput ca in interiorul DNA exista deja un serviciu desemnat pentru anchetarea magistratilor, fara insa a face referiri la modul in care procurorii sunt selectati in acest serviciu (total netransparent, dintre procurori chiar cu grad de judecatorie si cu un minim de vechime efectiva de doar 4 ani).
Comisia reia criticile existente in spatiul public cu privire la sectie: nu exista in expunerea de motive o explicatie vis a vis de necesitatea infiintarii acestei sectii, reduce competenta DNA, poate induce impresia unui fenomen infractional in randul magistratilor, fapt ce ar slabi increderea publicului in justitie, precum si faptul ca, in combinatie cu prevederile privind raspunderea materiala, ar putea constitui un factor de natura a afecta independenta justitiei.
In acelasi timp, insa, Comisia arata ca organizarea si structura Ministerului Public este o chestiune ce tine de alegerea autoritatii legislative. De asemenea, este binevenita si grija legiuitorului pentru a asigura garantiile procedurale efective pentru selectarea procurorilor si functionarea acestei sectii: numirea prin concurs de catre Plenul CSM (sunt desfiintate astfel criticile aduse de procurori care doreau ca numirea sa se faca doar de sectia pentru procurori a CSM), criterii clare de selectie si revocare, vechime minima de 18 ani etc. Toate aceste garantii au fost introduse in lege in urma eforturilor facute de UNJR si AMR.
Comisia aminteste si criticile vizand modul de anchetare a judecatorilor, pentru solutiile pronuntate de acestia.
Cu toate acestea, in final Comisia se intreaba daca recurgerea la procurori specializati, coroborat cu stabilirea unor garantii procedurale crescute, fara a mai fi necesara crearea unui sectii specializate, nu ar fi o solutie mai buna.
Ca atare, contrar strigatelor agresive lansate sub acest aspect, concluziile Comisiei nu sunt nici pe departe atat de transante cum sunt prezentate, aceasta impartasind preocuparea pentru garantii procedurale superioare pentru anchetarea judecatorilor si procurorilor.
Fara indoiala, crearea unei astfel de sectii nu este nici pe departe o solutie uzuala. Situatia in care ne aflam nu este nici ea una obisnuita si nu ne-am fi aflat aici daca DNA si fostul CSM si-ar fi facut treaba la timp si nu ar fi inlocuit analiza critica a activitatii DNA cu glorificarea habotnica a acesteia, ascunzand in spatele cuvintelor pompoase problemele acestei structuri de parchet.
Las aici o lista extrem de succinta referitoare la „succesele” DNA in privinta anchetarii magistratilor:
– trimiterea in judecara a unui vicepresedinte CSM, fortat sa demisioneze, achitat definitiv;
– retinerea si trimiterea in judecata a unui judecator al Curtii Constitutionale, fortat sa demisioneze, achitat in prima instanta;
– trimiterea in judecata a patru judecatori ai ICCJ, dintre care doi presedinti de sectie, suspendati din functie, achitati definitiv;
– trimiterea in judecata si suspendarea din functii a patru judecatori de tribunal si curte de apel, dosarul a fost restituit, iar ulterior DNA a dat solutia de clasare pe motiv ca „fapta nu exista”;
– urmarirea penala a procurorului general, fortat sa demisioneze, dosarul a fost clasat ulterior de catre DNA;
– trimiterea in judecata a unui procuror general al unui parchet de pe langa o curte de apel, achitat in prima instanta;
– trimiterea in judecata a unui procuror DNA, cu mare vechime in structura centrala, dosar restituit la parchet, in prima instanta.
La acestea se adauga interceptarile judecatorilor in timpul solutionarii cauzelor, citarea acestora la DNA in timp ce erau sesizati cu dosare importante ale acestei structuri, interogarea judecatorilor cu incalcarea secretului deliberarii, durata excesiv de lunga a procedurilor, totala netransparenta in ceea ce priveste numarul si stadiul procedurilor in dosarele penale aflate in lucru la DNA si vizand magistrati.
De altfel, Comisia nu neaga necesitatea unor modificari la legislatia actuala, arata insa ca poate ar fi mai bine sa se pastreze competenta actuala, cu garantii imbunatatite.
Or, nici unii din cei ce contesta sectia nu au venit cu propuneri alternative la aceasta. Si nu au venit pentru ca asta ar fi insemnat sa recunoasca existenta unor probleme grave, pe care au ales insa de ani de zile sa le ascunda. Daca abuzurile DNA nu ar fi fost ascunse sub pres, nu am fi fost azi in situatia de a vorbi despre aceasta sectie ca o solutie pentru garantarea independentei judecatorilor si procurorilor”.
