Ecaterina Andronescu, senator al Partidului Social Democrat (PSD), vineri, într-o declarație exclusivă pentru PSnews.ro, a comentat cel mai recent scandal care îl are în centrul atenției pe unul dintre miniștri guvernului Viorica Dăncilă: Petre Daea.
Amintim că recent, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3, ministrul Agriculturii a comparat incinerarea porcilor cu Holocaustul.
”M-a surprins. Sincer vă spun, nu mă așteptam la nimeni și nu mă aștept în continuare, să facă asemenea declarații. Nu știu ce i s-a întâmplat. Ca urmare, nu am cum să nu spun că este tristă declarația domniei sale și nefericită”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru PSnews.ro
Chestionată dacă nu cumva ministrul trebuia să demisioneze sau chiar să fie demis după ce afirmația sa a scandalizat opinia publică, fostul ministru al Educației a subliniat:
”Nu cred pentru că nu cred că a făcut-o din rea credință, a făcut-o… nu știu de ce a făcut-o. Nefericit i-a zburat gândul. O asemenea comparație este de neadmis, fără nicio îndoială”, a mai adăugat senatorul PSD.
Totodată, confruntată cu faptul că Ponta măcar a avut bunul-simț să îl înlocuiască pe Dan Șova din funcția de purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat pe 7 martie 2012, după ce cu două zile înainte Șova afirmase că „pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu”, Andronescu a adăugat că dacă Daea a ieșit public și și-a cerut scuze ”nu știu dacă este suficient”.
”Atunci, din câte îmi aduc eu aminte, domnul Șova nega Holocaustul, ceea ce fără îndoială este mai grav. Dacă a ieșit public și și-a cerut scuze nu știu dacă este suficient, este greu de făcut o asemenea apreciere, dar sper din tot sufletul să nu mai repete”, a conchis aceasta.
