Skip to content
Politică

Mihai Daraban, semnal de alarmă: Avem o economie oarecum fragilă

PSnews.ro

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a participat luni, 23 iulie, în cadrul unei emisiuni de la RFI.

Chestionat cu privire la cum arată economia României după trei deceniii de la căderea comunismului, Mihai Daraban a spus că avem „o economie oarecum fragilă (…) care încă se luptă să își consolideze identitatea”.

„Nu putem fi foarte optimiști sau probabil am fost la un moment dat prea optimiști și am crezut că putem arde rapid niște etape istorice, dar iată că realitatea din teren ne arată altceva. Avem o economie oarecum fragilă, o economie cu un acționariat, cu un patronat la prima generație, care încă se luptă să își consolideze identitatea. Am devenit odată cu aderarea la Uniunea Europeană și un fel de economie de subcontractori pentru că până la urmă dacă analiză toți indicatorii care ne sunt prezentați în spațiul public, cum ar fi faptul că suntem pe ultimul loc la inovare și cercetare în UE, pe penultimul loc la productivitatea muncii. Din păcate pe ultimul loc și la digitalizarea administrativă.

Este un mediu fragil de business și mă refer în special la capitalul românesc. Sunt foarte puțini jucători pe piață, economia este foarte polarizată. Vorbim de 0,5% din numărul total de agenți economici care depun blanțul la organele fiscale, iar 0,5% realizează 65% din cifra totală de a face o discrepanță foarte mare. Vorbim de 3262 de societăți comerciale care realizează 178 de miliarde de euro cifră de afaceri, în condițiile în care cei care depun bilanșul sunt 766240 cu o cifră totală de 240 de miliarde de euro. Iată că este o polarizare semnificativă”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban, în interviu.

Mai jos, interviul integral:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *