Skip to content
Politică

Un europarlamentar i-a pus gând rău lui Dragnea: petiție pentru EXCLUDEREA PSD din PES

B1.ro

Un europarlamentar român i-a pus gând rău liderului Partidului Social Democrat (PSD, Liviu Dragnea: vrea EXCLUDEREA PSD din Partidul Socialiştilor Europeni.

Concret: europarlamentarul Cătălin Ivan a lansat o petiție adresată preşedintelui PES şi liderului grupului socialist din Parlamentul European, prin care cere excluderea PSD din Partidul Socialiştilor Europeni.

Astfel, Ivan a publicat pe Facebook mesajul adresat lui Sergei Dmitrievich Stanishev, președinte al Partidului Socialiștilor Europeni, și lui Udo Bullmann, președinte al Grupului Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, în care scrie că sub conducerea lui Liviu Dragnea, ”PSD are ca obiective principale modificarea legilor justiției astfel încât cei anchetați pentru fapte de corupție să nu mai ajungă în fața judecătorilor și să înăbușe orice încercare de contestare a autorității și puterii concentrate în mâinile unui singur om”.

Redăm postarea integrală a europarlamentarului român:

Saptamana buna se cunoaste de luni dimineata, asa ca, tuturor celor care credeti ca in Romania democratia este in pericol, ca cei care ne-au furat timp de treizeci de ani vor ramane cu banii si ne vor sfida in continuare, ca romanii plecati din tara din cauza saraciei nu se vor mai intoarce niciodata, ca pe 10 august a fost gazata la propriu una din ultimele zvacniri ale democratiei din Romania, va propun sa-i transmitem lui Liviu Dragnea cat mai multe mesaje ca nu renuntam. 
Pe mailul lui Dragnea va ajunge cate o notificare de fiecare data cand motiunea de mai jos va fi semnata. Cu fiecare semnatura va sti ca inca un roman il condamna pentru dezastrul din tara. Fiecare semnatura ii va spune ca socialistii europeni au un argument in plus sa discute situatia din Romania si sa-l declare oficial nefrecventabil.
Aici este motiunea. Cu cat mai multi, cu atat mai puterici. Atitudinea creeaza viitorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *