Eurodeputatul Victor Boștinaru – vicepreședinte al grupului S&D din Parlamentul European – a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a tranșat război din interiorul PSD, dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea.
Concret: fiindu-i solicitată opinia în legătură cu tensiunile din ce în ce mai pronunțate dintre cei doi lideri politici mai sus menționați, Victor Boștinaru a susținut că „această criză afectează și partidul și îi nemulțumește și pe cei care și-au pus încrederea în noi”.
”Situația este complicată și este complicată nu datorită unor probleme insurmontabile sau a unei crize reale, ci mai degrabă a unei crize de orgoliu și vanitate care vine mai degrabă din partea doamnei Firea și am să mă explic succint, fără să intru în detalii, nevrând realmente să adaug gaz pe foc pentru că sunt convins că această criză afectează și partidul și îi nemulțumește și pe cei care și-au pus încrederea în noi. Pentru mine ca observator dar și participant la viața politică a partidului meu mi-e greu să constat că dintr-odată doamna Firea a devenit persecutată și marginalizată.
Dacă mă uit la imaginile din ultimii 2 ani de zile și întâmplări în care doamna Firea era întotdeauna în grupul acela care se referea la președintele partidului, la primul-ministru dintr-un moment sau altul și la domnia sa. Deci o troică din care aproape domnia sa făcea parte. Mi-e greu să cred că ești membru al acestei troici și în același timp ești marginalizat.
Cred cu sinceritate că lipsește ceva rațional din discursul doamnei Firea pentru că, pe de o parte a spus inițial că a reacționat datorită prefectului Capitalei și a modului în care ar fi premeditat ministrul de Interne și ar fi concentrat atacul spre doamna prefect ca astfel acest atac să ajungă la doamna Firea. Ori, eu știu că pe baza legislației în vigoare prefectul exact asta trebuia să facă într-o situație tensionată. Induce cumva doamna primar că poate doamna Cliseru ar fi trebuit să facă altfel și acest lucru este coroborat și cu cealaltă piesă, tentativa de a o fi invitat pe doamna prefect la Tallin pe 10 august și nefinalizat datorită opoziției Ministerului de Interne. Dar locul prefectului era acolo și cred că rolul prefectului nu era decât acesta”, a subliniat europarlamentarul.
Totodată, social-democratul a ținut să sublinieze că actualul primar al Capitalei ”a deschis un atac mult mai larg pe toate fronturile ajungând să clameze că a fost cumva nesprijinită de partid și de guvernele PSD, ceea ce mi se pare de-a dreptul incorect”.
”După episodul acesta, aparent generat de o criză de încredere, doamna primar general a deschis un atac mult mai larg pe toate fronturile ajungând să clameze că a fost cumva nesprijinită de partid și de guvernele PSD, ceea ce mi se pare de-a dreptul incorect când se știe bine că domnia sa, probabil că nu a fost zi de zi în centrul deciziile și hotărârilor privitoare la sprijinul politic acordat unuia sau altuia dintre liderii noștri, dar în mod cert a fost mereu în nucleul acela dur care s-a bucurat de tot sprijinul care se putea acorda în condițiile de legalitate și în contextul politic existent.
Atunci când știi că partidul căruia aparții ți-a făcut la rândul său atât de multe servicii și te-a propulsat, ai o minimă datorie de onestitate și loialitate față de colegii săi și această datorie trebuie probată în fapte și nu în discurs.
Un lider de partid sau un lider politic în general trebuie uneori să ia decizii mai grele. Acele decizii ai grele nu trebuiesc însă măsurate în numărul de like-uri sau în emoticoane. În momente dramatice de stabilire a ordinii publice sau ordinii constituționale, e greu să iei totdeauna decizii care să stârnească foarte multe like-uri sau foarte multă simpatie. Uneori poți să fii mai puțin simpatic, dar acesta este rolul liderului. De aceea o invit pe doamna primar general și conducerea PSD să găsească o cale a dialogului, că astfel constați că începe să devină dea-dreptul ciudat să vezi că atacurile împotriva PSD vin de pe mai multe flancuri iar mesajele încep să se asemene izbitor. Vreau să cred că doar tensiunea și emoția momentului fac aceste elemente să se asemene”, a conchis acesta.
