Seria turneelor de Grand Slam din anul 2018 s-a încheiat. Caroline Wozniacki s-a impus la Australian Open, Simona Halep la Roland Garros, Angelique Kerber la Wimbledon și Naomi Osaka la US Open.
Vă prezentăm în cele ce urmează clasamentul după finalizarea ultimului Grand Slam de anul acesta. Deși Simona Halep a pierdut în primul tur, nu a fost afectată prea mult și se află la o distanță de 2086 de puncte față de locul 2 WTA, Caroline Wozniacki. După cele două săptămâni de US Open observăm că Angelique Kerber a mai urcat o poziție în clasament ajungând pe locul 3, Caroline Garcia a urcat și ea cu 2 locuri, în prezent fiind pe 4, iar Elina Svitolina urcă un loc în clasament și va fi a șasea.
Cele mai mari schimbări le-au adus jucătoarele Sloane Stephens și Naomi Osaka. Jucătoarea americană Stephens nu a reușit să își apere trofeul câștigat în 2017 și scade astfel 6 locuri în clasament după ce a pierdut în sferturile de finală ale competiției având după înfrângere cu 1570 de puncte mai puțin.
Surpriza vine din partea jucătoarei japoneze Naomi Osaka care a reușit să câștige primul ei Grand Slam din carieră și urcă în top 10 WTA pentru prima oară. Jucătoarea în vârstă de 20 de ani va ocupa locul 7 WTA contabilizând 1870 de puncte în plus.

