Ministrul Educației, Valentin Popa, a luat prin surprindere întreaga opinie publică, joi, când și-a anunțat demisia din funcția pe care acesta o avea în cadrul Executivului condus de premierul Viorica Dăncilă.
DETALII AICI: Valentin Popa, PRIMA reacție de după DEMISIE: Solicitarea UDMR este inacceptabilă! EXCLUSIV
DETALII AICI: DEMISIE de ULTIMĂ ORĂ la Guvern: un ministru și-a dat DEMISIA
Astfel, deși potrivit surselor PSnews.ro, 2 nume sonore se află în cărți pentru a ocupa postul vacant rămas la Educație, în persoana senatoarei PSD Ecaterina Andronescu (fost ministru al Educației) și a lui Daniel Breaz, senator PSD de Alba şi rector al Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia, o parte a presei a vehiculat inclusiv numele lui Liviu Pop, fost ministru controversat al Educației, ca fiind unul dintre potențialii candidați.
DETALII AICI: Surpriză de proporții: 2 nume grele, în cărți pentru fotoliul de ministru al Educației EXCLUSIV SURSE
În acest context, l-am contactat vineri pe fostul ministru Liviu Pop pentru a afla mai multe detalii despre o potențială revenire a sa, care, fără prea multe explicații, a declarat că:
”Lucrurile aceste se discută exclusiv în CEx, acolo se iau toate deciziile. Orice altă discuție pe subiectul acesta este un fake news”, a susținut acesta.
Totuși, reporterul PSnews.ro a insistat întrebându-l pe Liviu Pop dacă i s-a făcut această propunere. În replică, fostul șef al Educației a susținut că ”nu există asemenea practici la Partidul Social Democrat, de a suna pe cineva, de a propune”.
”Vă repet, nu există asemenea practici la Partidul Social Democrat, de a suna pe cineva, de a propune șa.m.d Astea sunt discuții așa de presă, de bârfă. Discuțiile serioase se fac în Cex, acolo se decid, și după evaluarea ministrului, care vor fi evaluați de premier…toate datele acestea.. Cex-ul face propuneri, CEx-ul voteazî, conform statutului”, a conchis acesta.
