Federaţia Română de Gimnastică încearcă să iasă din perioada neagră pe care o traversează sportul care a adus cele mai multe medalii olimpice pentru România. Conducătorii forului organizează, sâmbătă, de la ora 11.00, în faţa Sălii Sporturilor Olimpia din Ploieşti o acţiune de selecţie de copii pentru programul „Hai cu noi în ţara campionilor!”, anunţă FRG.
Proiectul „Hai cu noi în țara campionilor!” a fost gândit cu scopul de a atrage către gimnastică un număr cât mai mare de copii, de a descoperi și crește noi talente, pentru asigurarea unor generații viitoare valoroase de gimnaste și gimnaști. Programul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între patru și șapte ani, iar municipiul Ploiești a fost ales ca primă gazdă a etapelor de selecție la cluburile locale.
”Hai cu noi în țara campionilor” reprezintă totodată și o acțiune premergătoare Campionatelor Naționale de gimnastică artistică, Open și al Reprezentativelor de Club Masculin și Feminin, ajunse la cea de-a 71-a ediție, organizate de Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova și Primăria Municipiului Ploiești, în perioada 12 – 14 octombrie 2018. Este pentru a patra oară când Ploiești va găzdui întrecerile naționale de gimnastică artistică, după edițiile din 2007, 2008 și 2017.
