Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seară, că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a informat coaliţia de guvernare că „rectificarea bugetară va fi realizată în aşa fel încât deficitul bugetar să nu depăşeacă 3%”, aşa cum s-a stabilit de la început. El a adăugat că „ritmul de creştere a veniturilor este în grafic” şi că se înregistrează „o creştere cu 75% a investiţiilor comparativ cu primele zece luni ale anului trecut”.
„Am avut câteva… nu discuţii lungi, domnul ministru de Finanţe ne-a informat că rectificarea bugetară va fi realizată în aşa fel încât deficitul bugetar să nu depăşeacă 3%, aşa cum am stabilit de la început”, a răspuns liderul PSD, potrivit News.ro
El a spus că „ritmul de creştere a veniturilor este în grafic”.
„Doar câteva informaţii: ritmul de creştere a veniturilor este în grafic, deci au crescut în fiecare lună, privind execuţia la 10 luni, vă spun doar o informaţie care mi se pare importantă, este o creştere cu 75% a investiţiilor comparativ cu primele zece luni ale anului trecut, ceea ce pentru noi reprezintă un semnal extrem de important, deci faţă de 9 miliarde investiţii în primele zece luni ale anului trecut, 16 miliarde investiţii în zece luni din 2018, ceea ce pentru orice economie din lume reprezintă un semnal extrem de important„, a afirmat Dragnea.
