Atacantul George Puşcaş a marcat, în mintul 90, golul victoriei echipei lui, Palermo, în meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, cu Cosenza, în etapa a XI-a a Serie B.
Puşcaş a intrat pe teren în minutul 76, în locul lui Stefano Moreo. Un minut mai târziu, Salvi a deschs scorul pentru gazde, dar Baclet a egalat, în minutul 79. Oaspeţii au terminat meciul în zece jucători, Riccardo Idda fiind eliminat în mintul 90+7.
Golul reuşit de Puşcaş este al doilea în Serie B, în acest sezon. El a înscris şi la 21 octombrie, tot din postura de rezervă, golul victoriei în meciul Lecce – Palermo, scor 1-2.
Sicilienii au urcat pe locul I în clasamentul Serie B, cu 21 de puncte din zece meciuri. Tot zece partide are şi Pescara, clasată pe locul secund, cu 19 puncte, echipa din oraşul de la Marea Adriatică urmând a evolua, luni, acasă cu Lecce.
Pe locul al treilea se află Verona, cu 18 puncte, din 11 meciuri.
