Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat luni seară, prezent în studioul Știrilor B1 TV, că demisia lui Paul Stănescu nu este o pierdere pentru Guvern și că este foarte posibil ca Stănescu să revină în echipa de la Palatul Victoria peste câteva luni ”dacă stă foarte cuminte”.
”Anul trecut, în momentul în care foștii mei colegi de la PSD, era și domnul Stănescu, au votat pentru moțiune de cenzură împotriva guvernului PSD, pentru mine în acel moment a fost foarte clar că modul în care gândesc politica și cum gândesc acești oameni este total diferit. Sunt niște mici răzvrătiri. Domnul Stănescu o să stea cuminte câteva luni, dacă stă foarte cuminte poate se întoarce. Cred că domnul Dragnea nici nu negociază cu ei că îi știe foarte bine, știe cum stăpânești, cu genunchiul pe grumaz, cu biciul și, din când în când, și cu morcovul, dacă sunt cuminți”, a declarat Victor Ponta, potrivit b1.
Întrebat dacă plecarea lui Paul Stănescu este o pierdere pentru Guvern, Ponta a răspuns: ”Nu. Dar credeți că va veni vineva mai bun în locul domnului Stănescu?”.
