Skip to content
Politică

Europarlamentarul Cristian Bușoi pune tunurile pe Guvern: Epidemia nu a lovit din senin cu intensitatea asta!

Eurodeputatul Cristian Bușoi, vicepreședinte al PNL pentru Sănătate, a acuzat, miercuri, Guvernul și Ministerul Sănătății de ”dezinteres” față de populație, deoarece nu a informat la timp despre vaccinare. Bușoi consideră că lipsa vaccinării este cauza apariției epidemiei în țară.

Epidemia nu a lovit din senin cu intensitatea asta. Nu este “voia sorții” și noi nu avem ce face; am ajuns să avem atâţia morţi pe fondul lipsei de vaccinare. Guvernul trebuia să informeze și să vaccineze populația, dar asta trebuia făcut consistent și consecvent de ani de zile. Bolnavii cu forme severe nu sunt vaccinaţi, iar așa cum arată avertizările la nivel european, până la 1 martie, numărul celor care se îmbolnăvesc va crește în toată Europa.De câțiva ani de zile, discut public și cu autoritățile și cu medicii, pe cât îmi este posibil, despre obligația autorităților de a informa și de a vaccina , dar reacția Guvern, Ministerul Sănătății este foarte lentă, iar asta, doar dezinteres se poate numi”, a declarat europarlamentarul într-un comunicat de presă.

Bușoi crede că părinții care s-au opus vaccinării, au procedat astfel deoarece Ministerul Sănătății nu a realizat ”campanii de informare” despre importanța vaccinului, cu toate că medicii au solicitat acest lucru.

Repet un lucru pe care l-am spus și acum un an și acum doi ani: Miniserul Sănătății, principala autoritate care reglementează în domeniu, nu a informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării, iar opoziția părinților față de vaccinare precum și acțiunile desfășurate de diverse organizații non-guvernamentale împotriva vaccinării s-au consolidat tocmai din cauza faptului că Ministerul Sănătății nu a desfășurat, la timp, propriile campanii de informare, prin care populația să conștientizeze importanța vaccinării, dar și riscurile privind reapariția unor boli deja eradicate. Și mai subliniez un lucru : medicii au atras atenţia în repetate rânduri privind necesitatea unei campanii puternice de informare publică și au cerut, totodată, adoptarea unor măsuri care să încurajeze vaccinarea. De asemenea, au atras atenția că, în diverse ocazii, vaccinurile – chiar și cele uzuale –  lipsesc.”, a explicat eurodeputatul.

De altfel, Cristian Bușoi nu vede o soluție a combaterii epidemiei de gripă, prin ”procedurile de achiziție de vaccinuri”  din perioada februarie-martie.

”În plus, deși procedurile de achiziție de vaccinuri ar trebui să înceapă în luna februarie-martie, întodeauna s-au demarat în ultimul moment, de parcă nu ar fi binecunoscut că în perioada rece există riscul de epidemie de gripă”, a afirmat liberalul.

Reacția lui Bușoi, vine după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi sunt 54 de decese din cauza bolii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *