Skip to content
Politică

Politologul Cristian Pîrvulescu dă NUMELE candidatului PSD la prezidențiale

psnews.ro

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat, luni, pentru PSNews.ro că plecarea a cât mai mulor membri din partidul lui Liviu Dragnea nu este ”surprinzătoare și nici dramatică”.

Până la alegerile europarlamentare din 26 mai este relevant, pentru că după aceea alegerile vor fi accelerate într-o direcție sau în alta. Nu cred că este surprinzătoare plecarea și nici dramatică. Este sigur că se va încentini acest proces, dar nici nu va pune în primejdie majoritatea parlamentară. PSD nu se bazează doar pe ALDE ci și pe minorități. Cel puțin 10 deputați de la  minorități și majoritatea deputaților de la UDMR. Deci există o majoritate care sigur va presupune negocieri din ce, în ce mai susținute, dar  va rezista foarte probabil până la alegerile europene. De ce alegerile europene vor accelera procesul într-o direcție sau alta, dacă pariul domnului Dragnea va fi câștigat sau PSD-ul se va clasa pe primul loc și cu o distanță apreciabilă față de următorul partid, și aici nu mă refer la procente, ci la numărul de mandate, atunci cu siguranță va fi întărit și hemoragia se va opri”, a exprimat Pîrvulescu.

Politologul consideră că Liviu Dragnea ia în considerare riscurile partidului său, de aceea încearcă să-l mențină ”cât de cât coeziv” pană la alegerile europarlamentare, pentru ca, ulterior acestora să candideze la președinția României.

Dacă în schimb, și tot ce e posibil pentru că primarii sunt la schimbările care apar dacă în schimb distanța nu va fi foarte mare față de PNL, acesta este următorul partid. Sau dacă PNL-ul și mai grav  va obține, prin absurd un scor mai mare decât PSD-ul, atunci ne putem aștepta ca hemoragia să se accentueze, atunci aleșii PSD nu sunt aleșii ideologici, sunt aleșii pragmatici și se îndreaptă spre electorat. Dar cum Liviu Dragnea este un foarte atent strateg a luat în calcul aceste riscuri și încearcă să mențină partidul cât de cât coeziv  până la alegerile europene, urmând ca apoi să-l pregătească pentru alegerile prezidențiale unde cel mai probabil va fi candidat al partidului său. Totul depinde de rezultatele europenelor și de negocierile care vor apărea ulterior privin Comisia Europeană, care se formează anul acesta privind participarea la grupurile politice europene. Sunt foarte multe necunscute care ar putea influența jocul în a doua parte a anului. Chiar mă aștept ca lucrurile să rămână pe direcția pe care am indicat-o, și anume ca PSD-ul să rămână coeziv” a afirmat politologul.

Chestionat în legătură cu cine ar putea candida la alegerile prezidențiale din partea PSD, Cristian Pîrvulescu a replicat: ”Liviu Dragnea”. Politologul crede că până la momentul candidaturii, Liviu Dragnea încearcă ”să reducă încrederea în Klaus Iohannis”  prin implicare șefului statului  ”în cât mai multe procese și scandaluri”.

Cred că în măsura în care Liviu Dragnea a reușit să preia controlul asupra justiției, mai are doar mici reglaje de făcut pentru a prelua controlul Înaltei Curți, pentru a schimba procurorii, va încerca și vedem deja semnele să reducă în încrederea Klaus Iohannis, în acel moment bătălia va fi între egali și va putea fi câștigată. În măsura în care nu va reuși acest lucru, strategia aceasta de a-l implica pe Klaus Iohannis în cât mai multe procese și scandaluri, atunci probabil va încerca un fel de Andrzej Duda  în Polonia, altfel spus un candidat curățel, dar care să nu creeze probleme. Deja funcția prezidențială este vidată de putere, singurii care au tot revitalizat sunt Klaus Iohannis, dacă va câștiga încă un mandat sau Liviu Dragnea dacă câștigă mandatul. Orice altcineva, fie că este Tăriceanu, fie că este altcineva, nu va puea revitaliza funcția prezidențială” a declarat Cristian Pîrvulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *