Președintele PMP, Eugen Tomac a criticat, marți, Guvernul, în cadrul unei conferințe de presă, acuzându-l neîndeplinarea promisiunilor și de ”modificarea legislației de 5.000 de ori”.
”Românii trebuie să știe că, din februarie 2017 și până în prezent, legislația României a fost modificată de 5.000 de ori prin ordonanțe, prin legi, prin decizii. Românii trebuie să știe că acest guvern a promis 2.500 de creșe și grădinițe noi construite. Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce au promis”, a declarat Eugen Tomac.
De altfel, deputatul a declarat că actualul program de guvernare este ”marca Dragnea” și îl acuză pe acesta de preocuparea ”în proporție de 95%” de justiție, informează b1.ro.
”Avem în schimb, un program de guvernare marca Dragnea care, în proporție de 95% este preocupat doar de situația din justiție. Au promis, de exemplu, în justiție instituirea unui mecanism de dialog permanent și semnarea unui memorandum între reprezentanții celor trei puteri, Legislativă, Executivă și Judecătorească. Nu există așa ceva. Singura lor preocupare este albirea lui Liviu Dragnea și nicidecum altceva. Prin activitățile lor, pur și simplu au compromis statul român și au anulat toate progresele pe care le făcuse statul român până în 2012, când exista un calendar clar în ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen”, a exprimat președintele PMP.
