Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans că va răspunde, până la finalul acestei săptămânii scrisorii sale în care îşi exprima îngrijorări despre o OUG privind recursul în anulare, potrivit purtătorului de cuvânt al CE, Christian Wigand.
„1) Prim-vicepreşedintele şi premierul Dăncilă au avut o discuţie constructivă şi sinceră. Prim-vicepreşedintele a reiterat îngrijorările şi recomandările Comisiei cu privire la România. 2) Atât premierul şi prim-vicepreşedintele au fost de acord să reînceapă un dialog referitor la implementarea recomandărilor din MCV. 3) Comisia aşteaptă răspunsul la scrisoarea trimisă de prim-vicepreşedinte pe 24 ianuarie. Premierul a promis că acest răspuns va fi transmis până la sfârşitul acestei săptămâni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, citat de Mediafax.
Totodată, Guvernul a anunţat, într-un comunicat de presă, că premierul Viorica Dăncilă a avut discuţii, joi la Bruxelles cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, în care şeful Executivului „a dat asigurări că Guvernul României va acţiona pentru respectarea valorilor şi principiilor care stau la baza construcţiei europene: apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a statului de drept, a independenţei justiţiei, însă, în egală măsură, va acţiona pentru ca cetăţenii români să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca orice cetăţean european, în acord cu principiile generale directoare, de la respectul faţă de valorile comune, faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale, faţă de statul de drept”.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de o posibilă ordonanţă de urgenţă care să introducă recursul în anulare. El şi-a exprimat îngrijorarea şi a solicitat clarificări cu privire la anumite chestiuni.
