Președintele PNL Ludovic Orban a luat poziție față de scandalul dintre PSD și guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Astfel, liberalul spune că toate acuzațiile la adresa lui Isărescu sunt încercări de a acoperi măsurile economice dezastruase pe care guvernul PSD-ALDE le-a luat, provocând inflația
”Aici este un partid populist. PSD a început un atac împotriva BNR încercând să acuze BNR pentru creşterea dobânzilor, ROBOR şi pentru toate relele care sunt în societatea românească în domeniul financiar bancar. E o aberaţie! Atât timp cât guvernul a adus rata inflaţiei la 4,6%, dobânda nu poate să scadă. Pentru că dobânda pe care o da o bancă la creditele pe care le acorda către solicitanţi, cum să menţii de exemplu o dobândă normală atâta timp cât guvernul a provocat nişte grave dezechilibre în economie?” a declarat președintele liberalilor la Digi24.
