Skip to content
Politică

Șeful Serviciului Investiții din Primăria Târgu Jiu, reținut

Șeful Serviciului Investiții din Primăria Târgu Jiu, Raul Chiriac, a fost reținut, joi, pentru abuz în serviciu, într-un dosar care vizează renovarea sediului instituției,

”Din cercetările făcute de polițiști de la Poliția Gorj a reieșit că în perioada iulie – septembrie bărbatul s-a ocupat de derularea unor lucrări de construcție la o clădire monument istoric din Târgu Jiu, fără respectarea reglementărilor legale în domeniu, deși avea cunoștință de demersurile și autorizațiile necesare lucrărilor de construcții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Gorj. Clădirea monument istoric este sediul Primăriei Târgu Jiu, potrivit Mediafax.

Raul Chiriac va fi prezentat, vineri, instanței cu propunere de arestare preventivă.

La începutul lunii septembrie, în acest dosar au mai fost reținuți o angajată a Primăriei Târgu Jiu, o consilieră de la Direcția de Cultură Gorj și un arhitect, ei fiind acuzați că au făcut demersuri pentru autorizarea lucrărilor de renovare a sediului primăriei doar după ce Poliția Gorj a deschis o anchetă și a solicitat documente în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *