Finalul califatului islamic ridică mari probleme pentru statele europene.
Cum un număr foarte mare de cetățeni europeni au plecat în Siria și Irak și s-au alăturat Statului Islamic, acum rămâne întrebarea ce se va întâmpla cu aceștia odată cu finalul luptei contra teroriștilor.
Președintele american Donald Trump a îndemnat sâmbătă statele europene să își ia înapoi cei peste 800 de combatanți din Statul Islamic care au fost capturați în Siria pentru a îi judeca, anunță B1.ro.
”Statele Unite cere Marii Britanii, Germaniei și celorlalți aliați europeni să repatrieze peste 800 de combatanți ISIS care au fost capturați în Siria și să îi judece”, a scris Trump care a subliniat că alternativa nu este una bună, pentru că ”vom fi forțați să îi eliberăm”.
”E timpul ca și alții să își facă treaba pe care sunt capabili să o facă”, a adăugat Trump.
