Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a deschis un proces inedit Inspecției Judiciare (IJ) și Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în care cere să-i fie plătită diurna pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale în care a stat în București și nu s-a deplasat în Giurgiu, localitatea în care are domiciliul.
În primul rând, Lucian Netejoru cere ca recalcularea diurnei în cuantum de 2% pentru zilele nelucrătoare în care nu s-a deplasat în localitatea de domiciliu, orașul Giurgiu, și nu a beneficiat de decontarea cheltuielilor. În al doilea rând, Netejoru solicită recalcularea diurnei din momentul în care s-a născut acest drept și până la recunoașterea efectivă a acestuia, potrivit digi24.ro.
Concret, el solicită „repararea prejudiciului creat prin neacordarea diurnei de care ar fi trebuit/trebuie să beneficieze”.
El a fost numit șef al Inspecției Judiciare din 1 septembrie 2015.
Potrivit sursei citate, procesul a fost deschis greșit la Curtea de Apel București, deoarece Netejoru credea că este vorba de un „litigiu privind magistrații”, iar instanța a declinat cazul la Tribunalul București – după ce a considerat cazul ca fiind de „litigii de muncă”.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, din iunie 2018, judecătorul Lucian Netejoru are un venit anual de 250.000 de lei, salariul de inspector-șef, adică aproximativ 20.000 lei/lunar.
