UPDATE 14: 30
Câștig de cauză pentru Laura Codruța Kovesi. Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a respins recursul înaintat de Inspecția Judiciară, după ce Secția pentru procurori din CSM a respins cererea IJ de a o sancționa pe Laura Codruța Kovesi. Motivul: și-a trimis o consilieră, care era judecător, să facă un control la două structuri teritoriale ale DNA.
Decizia de luni a fost luată în majoritate, trei judecători au fost pentru respingere, doi pentru admitere.
Cei doi judecători care au fost admiterea recursului și sancționarea cu avertisment au fost Corina Corbu și Maria Hrudei.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că s-a înscris într-o procedură internaţională pentru a dovedi profesionalismul procurorilor români şi că a încercat să apere onoarea şi prestigiul magistraţilor.
„Nu sunt vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare. Faptul că răspunsurile mele trimise Comisiei parlamentare nu au plăcut nu e vina mea. Am o decizie definitivă de clasare, într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic. Cu privire la ‘nimic’ nu pot să aduc niciun fel de probe. Decizia Curţii Constituţionale spune că trebuie să mă prezint în faţa Comisiei parlamentare sau să prezint documente relevante. Pentru prima dată, avem o decizie a Curţii Constituţionale care se aplică unei singure persoane fizice – Laura Codruţa Kovesi. Nu există în decizia Curţii Constituţionale obligaţia de a mă prezenta, ci este o alternativă – de a mă prezenta sau de a furniza informaţii. Decizia Curţii Constituţionale este o decizie pentru o persoană. Acolo nu sunt menţionată ca procuror general sau procuror-şef al DNA, ci ca doamna Laura Codruţa Kovesi. Eu am respectat decizia Curţii şi am furnizat răspunsuri Comisiei parlamentare. Care sunt probele că eu am acţionat cu intenţie pentru a ştirbi din încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie? M-am înscris într-o procedură internaţională pentru a dovedi profesionalismul procurorilor români. Ce probe sunt că am afectat prestigiul justiţiei? Articole de presă? Cum trebuia să mă apar? Să lipesc toate articolele din presa internă şi internaţională? Articolele jurnaliştilor nu trebuie să fie criteriul fundamental că prestigiul justiţiei a fost afectat”, a spus Kovesi, în sala de judecată.
Ea a precizat că există 17 decizii ale CCR privind existenţa unor conflicte de natură constituţională între diverse structuri ale statului, însă niciun şef de instituţie nu a fost sancţionat pentru aceste conflicte.
„La Curtea Constituţională sunt 37 de conflicte de constituţionalitate, dintre care 17 au fost admise. A fost vreodată sancţionat un conducător de instituţie pentru că s-a aflat într-un conflict constituţional? Sunt procuror de 24 de ani şi îmi iubesc meseria. Vreau să rămân procuror. Prin tot ce am făcut am încercat să apăr onoarea procurorilor”, a adăugat Kovesi.
De cealaltă parte, o consilieră de la Inspecţia Judiciară a cerut sancţionarea Laurei Codruţa Kovesi pentru săvârşirea a două abateri disciplinare, şi anume pentru că nu a respectat o decizie a CCR prin care era obligată să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare şi pentru că prin acest refuz a afectat imaginea şi prestigiul justiţiei.
„În 2017, un jurnalist a publicat informaţia că Laura Kovesi a participat, în noaptea alegerilor din 2009, la o întâlnire în locuinţa senatorului Gabriel Oprea, unde au mai fost Florian Coldea şi George Maior. Parchetul General a deschis un dosar şi a dat o soluţie de clasare. A fost constituită o comisie specială parlamentară, care însă nu şi-a atins obiectivele, deoarece au fost persoane care au refuzat să se prezinte. A fost sesizată Curtea Constituţională, care a dat decizia 611, în care se constată existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul General, în legătură cu atitudinea Laurei Kovesi de a nu se prezenta în faţa comisiei. Kovesi a citit în fel şi chip acel dispozitiv. A pus virgule unde nu era cazul”, a precizat reprezentanta Inspecţiei Judiciare.
Declaraţia a fost făcută în faţa instanţei care judecă dosarul în care Inspecţia Judiciară solicită sancţionarea disciplinară a Laurei Codruţa Kovesi, pe motiv că aceasta nu a respectat o decizie a Curţii Constituţionale, prin care era obligată să se prezinte la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.
Iniţial, în iulie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Kovesi, însă IJ a declarat recurs la Instanţa supremă, informează Digi 24.
