PSD a decis în şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv să îi retragă sprijinul politic lui Tudorel Toader şi să propună numirea la Ministerul Justiţiei a lui Eugen Nicolicea. De asemenea, Rovana Plumb şi Natalia Intotero, care candidează în alegerile europarlamentare, vor fi înlocuite cu Oana Florea şi Tit Brăiloiu.
Întrebat despre o posibilă tergiversare a remanierii de către Iohannis, Liviu Dragnea a afirmat că o decizie privind o reacţie va fi luată doar într-o şedinţă a coaliţiei.
„Dacă va intra iar în jocul ăsta neconstituţional ne vom întruni în coaliţie şi vom lua o decizie”, a afirmat Dragnea.Liderul PSD a arătat că premierul Dăncilă este cel care a vrut o remaniere şi nu o restructurare pentru că speră că aşa va avea noile numiri până vineri.
„Doamna prim-ministru a spus foarte clar că ar vrea şi speră să se rezolve într-o zi sau doua, ca pânp vineri să se depuna jurământul”, a precizat Dragnea.
Întrebat cât timp îi acordă lui Iohannis, Liviu Dragnea a răspuns, ironic, „până la alegerile prezidenţiale şi atât„.
Cât priveşte relaţia cu premierul Dăncilă, Liviu Dragnea a refuzat să admită că ar exista tensiuni.
„Relaţia este aceaşi ca în momentul în care am propus-o să fie prim-ministru”, a răspuns Dragnea, scrie b1.