Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, referindu-se la votul la referendumul pe justiţie, că o decizie va fi luată la nivelul partidului, precizând că pentru ea acum nu este important referendumul,importante fiind alegerile europarlamentare.
„Această hotărâre o vom lua tot în comitetul executiv naţional. Suntem membri de partid, sunt preşedinte executiv şi cred că este importamt ca o hotărâre să o luăm împreună cu toate colegele şi toţi colegii. Pentru mine important acum nu este referendumul, pentru mine importante sunt alegerile europarlamentare, este important să avem un scor cât mai bun la alegerile europarlamentare pentru a trimite câţi mai mulţi europarlamentari în Parlamentul European, mai ales că ştiu cât de important este să ai europarlamentari care să fie implicaţi şi să apere România”, a declarat dăncilă, întrebtaă în legătură cu votul la referndumul pe Justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul Viorica Dăncilă a susţinut, într-un interviu pentru Adevărul, că va merge la referendumul pe Justiţie declanşat de preşedintele Klaus Iohannis, deşi mai mulţi lideri PSD au anunţat că boicotează.
Ea a spus că, în opinia sa, referendumul nu are sorţi de izbândă.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în 25 aprilie decretul referitor la întrebările pentru referendum.
Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European, potrivit news.ro.
