Partidul Popular European ar urma să câştige alegerile europarlamentare din 26 mai, arată o analiză a sondajelor naționale din statele membre UE realizată de Politico. În România, partidele care ar urma să obțină cele mai multe voturi ar fi PSD și PNL.
Potrivit cifrelor centralizate, PSD ar obține 22,68% ( 9 mandate de europarlamentar), PNL – 8 mandate, USR-PLUS – 7 mandate, ALDE și Pro România câte 4 mandate fiecare.
Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor (EAPN) a lui Matteo Salvini ar urma să câștige 68 de mandate, Conservatorii și Reformiștii Europeni – 63 mandate și Verzii/Alianța Liberă Europeană – 56 mandate, Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică – 49 mandate și Mişcarea Cinci Stele (M5S) – 22 mandate.
