Skip to content
Politică

Percheziții la firma de pază deținută de unul din greii PDL. Legăturile cu Vasile Blaga

Una din cele mai importante firme de pază din România, deținută de unul din greii PNL, a fost percheziționată astăzi de procurori.

Este vorba de firma NEI Guard, deținută de omul de afaceri Mihai Neicu, fost președinte al Organizației Oamenilor de afaceri ai Partidului Democrat Liberal, organizație care era cunoscută ca fiind spuma și motorul democrat- liberalilor. Apoi, în 2012, Neicu și-a mutat adeziunea la Partidul Național Liberal.

Poliţiştii şi procurorii Curţii de Apel Bucureşti au descins, luni, sediul firmei de pază NEI Guard şi la alte 11 adrese din Bucureşti, Ilfov şi Vrancea, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul estimat la şapte milioane de euro, au declarat, pentru mediafax.ro, surse din Poliţie.

Potrivit anchetatorilor, suspecţii din acest dosar ar fi înfiinţat mai multe societăţi comerciale, prin intermediul cărora ar fi înregistrat, în perioada 2009 – 2014, mai multe tranzacţii fictive, reprezentând servicii care, în realitate, nu ar fi fost prestate.

În acelaşi timp, o parte dintre operaţiunile comerciale nu ar fi fost înregistrate în contabilitate.

Conform unui comunicat emis de Poliţia Română, la percheziţii au fost mobilizaţi 70 de poliţişti, care au acţionat sub coordonarea procurorilor Curţii de Apel Bucureşti.

Neicu, parteneri de afaceri cu ginerele lui Blaga

Mai trebuie precizat că firma Nei Guard a avut un parteneriat cu firma de securitate Axis Security, deținută de ginerele lui Vasile Blaga.

Axis-Nei Guard castiga la data de 16 februarie 2010 un contract de 2, 6 milioane de lei. Zece zile mai tarziu, pe 26 februarie, Mihai Neicu castiga si el un post de membru in consiliul de administratie al RATB, apoi la REBU.

Pe 14 mai intra in CA la REBU. La data de 26 februarie 2010, Mihai Neicu, asociatul ginerelui lui Vasile Blaga, este numit, la propunerea PDL sector 6, in Consiliul de Administratie al RATB, companie de stat care gestioneaza unul dintre cele mai importante bugete din Capitala. Potrivit unor surse HotNews.ro, numirea a fost facuta la propunerea primarului Cristian Poteras. CGMB il voteaza cu 29 de voturi pentru, 15 impotriva, mai informează hotnews.ro.

In 2009, fusese si in CA la ADP sector 4. A ajuns abonat la Consilii de Administratie propus de PDL, informează aceeași sursă citată mai sus.

Intamplator sau nu, Axis Security, partenerii lui Nei Guard, raporteaza pe site-ul propriu un contract cu ADP sector 4, unde Neicu fusese membru CA. Neicu si-a consolidat relatiile politice in sectorul 4 si prin inrudirea cu primarul Cristian Popescu-Piedone (PC), care i-a cununat in 2009 fiica. Potrivit unor surse, Nei Guard are contracte cu mai multe institutii publice, inclusiv cu companii unde a fost membru CA, mai precizează cei de la hotnews.ro.

Mihai Neicu a fost seful Directiei de Protocol si Relatii Publice de la Ministerul Transporturilor in timpul mandatului lui Miron Mitrea. Sotia sa, fost ofiter SPP, s-a asociat inca de atunci cu garda de corp a lui Mitrea, in firma Romguard.

Ulterior, Neicu isi face propria firma de paza, Nei Guard, unde este actionar impreuna cu sotia sa, Neicu Florentina-Norocica. „Afacerea aceasta am facut-o pentru sotia mea. Fiind ofiter SPP, a trecut in rezerva cand a nascut si atunci ne-am gandit la aceasta companie”, a declarat Neicu intr-un interviu pentru Financiarul in 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *