Skip to content
Politică

Klaus Iohannis promite aderarea României la spațiul Schengen: Fiți siguri că și astăzi voi discuta cu liderii europeni

Turnul Sfatului

Președintele României, Klaus Iohannis a promis, joi, în cadrul Summitului UE de la Sibiu că peste puțin timp vom adera la spațiul Schengen și că vom scăpa de MCV.

Am muncit enorm și această chestiune (aderarea la Spațiul Schengen – n.r.) am pus-o în discuție de nenumărate ori. Fiți siguri că și astăzi voi discuta cu liderii europeni despre Schengen. Însă, lucrurile nu merg întotdeauna asa cum ne imaginăm, avem politicieni care au arătat Europei că nu avem numai o față frumoasă, avem și politicieni care atacă justiția, din păcate, care atacă chiar și instituțiile europene, și în aceste condiții, în loc să mergem mai departe, au apărut aceste discuții despre statul de drept din România, abandonate de politicienii noștri care vor altceva decât binele României.

Vă promit că nu azi, dar peste putin timp, vom fi și în Schengen și vom scăpa și de MCV”, a declarat Klaus Iohannis.

Reamintim că Sibiul este pentru o zi locul de întâlnire al celor mai puternici oameni din Europa. La summitul UE de la Sibiu, preşedinţi, premieri şi lideri de la Bruxelles vor anunţa în România calea pe care va merge Uniunea Europeană pentru viitorii cinci ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *