Un nou primar are probleme cu legea. Luni, procurorii Direcției Naționale Antricorupție Oradea l-au reținut pe primarul municipiului Beiuş, Adrian Domocoş (PNL), într-un dosar care vizează fapte de corupţie privind un contract încheiat de municipalitate cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, potrivit Mediafax.
În acest dosar mai sunt cercetaţi şi reprezentanţi ai Episcopiei şi funcţionari publici.
Potrivit presei locale, Domocoş a fost implicat în mai multe scandaluri, din cauza unor acuzaţii de abuz şi corupţie, fiind suspectat că ar fi influenţat şi condiţionat acordarea unor contracte publice.
Adrian Domocoş, preşedintele PNL Beiuş, a fost ales primar al municipiului Beiuş în 2008, înainte fiind consilier judeţean, tot pe listele PNL Bihor, şi director al sucursalei Bihor a Loteriei Române. În 2012, el a obţinut un nou mandat de primar.
