O echipă a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Jaewoo Lee, a început o vizită de două săptămâni, la București, în vederea analizei situației economice, reiese dintr-un comunicat de presă al instituției, scrie Hotnews.
“Astăzi, echipa FMI condusă de Jaewoo Lee a început o vizită de două săptămâni în București pentru a efectua analiza anuală asupra economiei românești, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV”, a declarat Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria.
Echipa va discuta despre dezvoltarea economică și politici cu autoritățile române. Va avea întâlniri cu oficiali din Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României și alte agenții guvernamentale, precum și cu reprezentanții sectorului privat și agențiilor neguvernamentale.
