Monica Macovei a luat poziție, miercuri, față de decizia CCR de a declara neconstituțională „ordonanța traseiștilor”. Macovei a transmis, prin intermediul paginii sale de Facebook, că această decizie obligă la revocarea din funcție a Avocatului Poporului.
„Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a refuzat să atace Ordonanța de Urgență care a permis migrația primarilor pentru 45 de zile, iar astăzi Curtea Constituțională a decis că această OUG încalcă Constituția.
Victor Ciorbea a demonstrat că este avocatul de casă al PSD, și nu Avocat al Poporului. Prin refuzul de a contesta această Ordonanță, Ciorbea a permis Guvernului Ponta să facă comerț cu primari, cu intenția comercializării voturilor”, a scris Macovei pe Facebook.
Fostul candidat la președinție susține că i-a solicitat lui Victor Ciorbea să atace ordonanța la Curtea Constituțională, însă acesta a refuzat.
„I-am solicitat lui Victor Ciorbea, chiar în ziua în care a fost emisă de Guvernul Ponta această ordonanța neconstituțională, să o atace la Curtea Constituțională. Ciorbea a refuzat, iar dacă ar fi acționat cum i-am cerut, astăzi nu mai eram în situația în care timp de 45 de zile s-a aplicat o lege neconstituțională. Aleșii locali care au migrat în aceste 45 de zile ar trebui să-și piardă mandatele.
Avocatul Poporului trebuie să fie ales prin vot direct de români, așa cum susțin de multă vreme. Până la modificarea Constituției în acest sens, solicit Parlamentului să îl revoce pe Victor Ciorbea”, a mai transmis Macovei.
