Guvernul nu renunță la ideea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari și șefi de consilii județene, ceea ce ar produce un impact bugetar de 150 de milioane de lei pe an, efort financiar considerat acceptabil de către Executiv.
Mai mult, Guvernul intenționează să adopte Codul Administrativ – legea care prevede și pensiile speciale pentru primari -, prin Ordonanță de Urgență, procedură prin care ar evita declararea acestuia ca neconstituţional. Până în prezent, aceste pensii au fost declarate neconstituţionale de trei ori, de două ori în 2016 şi o dată în 2018, argumentul judecătorilor CCR fiind faptul că indemnizaţii pentru limită de vârstă fie primesc toate categoriile de aleşi locali, fie niciuna.
De altfel, Consiliul Economic Social a dat aviz negativ Codului Administrativ, aviz ce are caracter consultativ, dar era obligatoriu pentru ca ordonanța de urgență să treacă în ședința de Guvern.
Cât ne va costa pensia specială a unui primar
Pensia specială se calculează, conform proiectului, în funcție de numărul de mandate și un anumit procent din salariu. Astfel, indemnizația se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Potrivit calculelor Digi 24, primarul unui oraș cu peste 100.000 de locuitori va primi o pensie specială de 2.700 de lei după un mandat de 4 ani. La această pensie specială se adaugă, desigur, și pensia obișnuită, survenită din contribuții.
