Curtea de Apel București a decis în cazul procesului dintre Marian Vanghelie și Agenția Națională de Integritate, care solicitase justificarea averii edilului.
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a câștigat, miercuri, procesul cu ANI. Astfel, lui Marian Vanghelie nu i se vor confisca cei 200.000 de euro pe care nu i-ar putea justifica.
Decizia Curții de Apel București nu este una definitivă, iar ANI a anunțat că va face recurs, informează DCnews.ro.
Inspectorii ANI au constatat în anul 2013 că primarul Sectorului 5 nu poate justifica 180.000 de euro din averea sa. ANI a descoperit o diferenţă de nu mai puţin de 787.246, 55 de lei (aproximativ 180.300,59 Euro) între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2008-2011. În perioada evaluată, Marian Vanghelie a realizat venituri de 253.199 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.040.445,45 de lei.
În cazul său, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Marian Vanghelie în perioada exercitării funcţiei de primar.
