Unul dintre cei mai importanți oameni din PDL a făcut joi seară, în cadrul unei emisiuni televizate la Digi24, o mărturisire care arată cum merge fuziunea dintre democrat liberali și cei din PNL. Deputatul Mircea Toader a punctat că PDL are o mare frustrare în fuziunea cu PNL pentru că democrat- liberalii au rămas fără numele lor și consideră că partenerii de fuziune trebuie să înțeleagă acest lucru.
Într-o discuție despre cum trebuie să evolueze fuziunea PNL- PDL, Mircea Toader punctează că după ce partidele care formează astăzi noul PNL au fost adversare, în următoarea perioadă trebuie găsite soluții ca liberalii și democrat- liberalii să funcționeze cu adevărat împreună și la nivelurile de jos, referindu-se la colaborarea din filialele județene.
”Cum reuşeşti, pentru că fiecare, noi suntem 2 partide, jos acolo unde ne-am bătut ani de zile, am fost partenere la alianţa DA, dar după aceea am fost totdeauna concurenţi, competitori.
Şi de exemplu ce cer eu colegilor liberali dintotdeauna, să înţeleagă că noi avem în sufletul nostru o frustrare care înseamnă nu mai avem numele nostru. Şi ei trebuie să ne primească cu toate braţele deschise, da, suntem împreună cu voi.
Eh, modul cum va realiza cei care conduc Partidul Naţional Liberal, la toate nivelurile şi cred că contează de la vârf. Modul în care reuşesc să facă această fuziune, fiindcă de pomană am făcut-o noi juridic şi la vârf, dacă nu va funcţiona jos. Şi aia se va vedea începând de la anul”, a precizat Mircea Toader la Digi24.
”Dar vă repet, cred că ăla era obiectivul cel mai important. Că nu iau decizii nimeni acum, Partidul Naţional Liberal, rupe fuziunea, duce la guvernare. Nu. Deciziile se iau în comun, împreună, avem un Birou Permanent Naţional în paritate, deci nu poate să fie…”, a mai precizat deputatul PDL.
Toader a vorbit și de relația pe care Klaus Iohannis o va avea cu noul PNL.
”Iohannis ne-a zis, la prima întâlnire după ce a câştigat alegerile, când am avut întâlnirea cu Biroul Permanent lărgit şi cu grupurile parlamentare, de asemenea, am spus, nu voi fi ca Traian Băsescu, nu veniţi la mine ca partid, nu viu la voi ca partid. Vom avea o modalitate de conlucrare certă, dar niciodată să vin la voi şi să vă spun să faceţi asta sau veniţi voi la mine să vă spun ce aveţi de făcut”, a explicat Mircea Toader.
