Politologul Ioan Stanomir a catalogat congresul PSD de sâmbătă, în urma căruia Viorica Dăncilă a devenit președintele social-democraților, drept un triumf al mediocrității, care a confirmat faptul că acest partid nu se poate reforma și nici transforma.
„În cadrul acestui congres, PSD a reconfirmat de fapt, prin noua formulă de conducere, triumful mediocrităţii, al imposturii şi al servilismului. Umbra lui Liviu Dragnea a plutit peste acest conclav pesedist. Cei trei care se află în fruntea PSD au fost, cu toţii, complicii entuziaşti ai lui Liviu Dragnea. Carierele lor sunt inseparabile de cariera lui Dragnea, parte a unui angrenaj destinat să paraziteze şi să exploateze statul.
Victoria obținută de Vorica Dăncilă, ca şi victoria lui Eugen Teodorovici, sunt semnul dramatic al involuţiei unei societăţi. În nici o ţară care ar fi posedat un minim sens al onorabilităţii şi al profesionalismului, cele două personaje nu ar fi atins un asemenea prag al demnităţilor de partid şi de stat. Cât despre legăturile domnului Teodorovici cu Rusia lui Putin, acestea sunt parte a unui alt dosar, nu mai puţin neliniştitor, acela al întăririi reţelelor de influenţă putiniste în România, pe fundalul consolidării corupţiei de partid pesediste.
La acest congres, PSD a confirmat nu se poate reforma şi nici transforma”, a conchis politologul.
Sămbătă, 29 iunie a avut loc congresul PSD, a cărui miza a fost împărțirea celor trei funcții importante în partid, cea de președinte, președinte executiv și secretar general. Bătălia s-a purtat între grupurile Dăncilă-Teodorovici-Fifor și Pleșoianu-Ștefănescu. În final, rezultatul a confirmat unele așteptări anterioare, Viorica Dăncilă impunându-se ca președinte al PSD, în timp ce Eugen Teodorovici și Mihai Fifor au ocupat pozițiile de președinte executiv, respectiv secretar general.
Congresul nu a fost lipsit de incidente, Marian Oprișan, unul dintre cei mai vocali critici ai lui Liviu Dragnea, fiind huiduit la scenă deschisă în timp ce încerca să țină o cuvântare.
