Skip to content
Europa

UE tace și ascunde corupția din Vest: Guvernul Italiei, acuzat de finanțări ilegale de la Rusia

agora.md

Uniunea Europeană are obiceiul să țipe doar la statele din Est, în timp ce cele din Vest fac ce vor și nimeni nu le atrage atenția că ar fi corupte. Guvernul italian, format din partidele Liga și Mișcarea 5 Stele, riscă să devină cel mai corupt din istoria recentă a Italiei. 

Imediat după vizita președintelui rus Vladimir Putin la Roma, unde s-a întâlnit cu premierul Giuseppe Conte și președintele Sergio Mattarella, a apărut în presă o înregistrare audio în care s-a pus la cale o finanțare ilegală a partidului Liga de către niște ruși din cercul de apropiați ai lui Putin. Știrea respectivă a apărut pe site-ul american buzzfeed.com. Contextul politic în care a apărut această știre nu este deloc unul întâmplător. Putin a ajuns la Roma pe 4 iulie 2019, iar știrea a fost publicată pe 10 iulie 2019. 

Scandalul Salvini-Rusia, afacere de 65 de milioane de Euro

În centrul scandalului este o înregistrare audio în care se presupune că ar fi vocea lui Gianluca Savoini, apropiatul lui Salvini și președinte al Asociației Lombardia-Rusia. Înregistrarea ar fi fost făcută pe 18 octombrie 2018 la Hotelul Metropol din Moscova, în aceeași perioadă în care și Matteo Salvini a mers în Rusia pentru o întâlnire cu liderii ruși. Despre aceste întâlniri au scris și jurnaliștii italieni cu mult timp în urmă, iar știrea în sine nu este o noutate. 

Afacerea pe care voiau să o pună la cale italienii și rușii se ridică la 65 de milioane de Euro, după cum a precizat buzzfeed.com. Italienii voiau ca rușii să le vândă 3 milioane de tone de carburant, care ar fi ajuns la compania italiană Eni prin mai mulți intermediari, astfel încât să crească prețul și fiecare să-și ia partea. O afacere de 1,5 miliarde de euro pentru Eni, care aducea 65 de milioane partidului Liga, controlat de Matteo Salvini, pentru alegerile europarlamentare din 2019. Compania Eni a declarat deja că nu a făcut astfel de tranzacții. 

Dar tot scandalul provocat de Buzzfeed nu se bazează pe niciun document din care să reiasă că partidul Liga ar fi făcut această afacere. Procurorii italieni au deschis deja o anchetă, pornind de la acest mesaj audio al buzzfeed. Ancheta este abia la început și nu vom avea un rezultat prea curând. 

Italia, între SUA, Rusia și China

Politica Italiei în UE este una neclară. Pe de o parte Italia se află în opoziție față de UE, pe de altă parte Italia participă la negocieri și influențează deciziile UE. 

Când noul Guvern format din partidele Liga și Mișcarea 5 Stele s-a instalat la conducerea Italiei, cu un discurs anti-UE, a căutat sprijin la celelalte mari puteri: prima a fost Rusia, apoi China și recent a venit și rândul Statelor Unite ale Americii. 

Dintre cei 3 mari lideri ai lumii, doar Putin și Xi Jimping au venit la Roma, la întâlniri cu actualii lideri italieni și au promis sprijin. Italia este interesată doar de parteneriate economice pentru a face față binomului Franța-Germania care a pus stăpânire pe UE. Atât timp cât piața din Europa este dominată de Macron și Merkel, Italia a fost nevoită să se îndrepte spre alte piețe din lume. 

Italia pare să aibă mai mult o poziție de neutralitate, în care tratează cu toată lumea pentru a obține avantaje. Cât de mult îi convine acest lucru partenerilor săi, rămâne de văzut. Momentan, China și Rusia nu par deranjate. De altfel, China ar dori să aibă cale liberă spre porturile Italiei, mai ales spre cel de la Genova sau să încerce să se implice în infrastructura țării, așa cum a făcut în alte țări din UE. 

Dublu standard în UE

Uniunea Europeană funcționează cu dublu standard. Marile puteri din Vest negociază și au legături cu Rusia, în timp ce tot ele vin cu măsuri împotriva Rusiei. Cazul Germaniei este foarte elocvent dacă ne amintim de relațiile sale cu Moscova și de tot gazul rusesc pe care îl cumpără, iar Germania face lobby pentru a construi Nord Stream 2.

Singura țară din Europa Centrală care se declară apropiată de Rusia este Ungaria condusă de Viktor Orban, dar și aici situația este asemănătoare cu cea din Italia. Ungaria are parteneriate economice cu China, este apropiată de Rusia, dar vrea și sprijinul american și se declară parteneră a Statelor Unite. 

Austria a avut și ea un caz de corupție legat de Rusia, în care vice-cancelarul țării Heinz-Christian Strache ar fi promis anumite beneficii unor apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin. Strache a demisionat din funcție și acest scandal a dus și la prăbușirea guvernului. 

Situația din Italia arată că Uniunea Europeană nu are un interes real să combată corupția. Partidele Liga și Mișcarea 5 Stele au fost suspecte în mai multe cazuri de legături cu afaceriști din Rusia, însă niciun oficial european nu a cerut anchete sau respectarea statului de drept. Viitorul Parchet European, indiferent de cine va fi condus, cu siguranță trebuie să-și înceapă activitatea în Vestul Europei, unde cazurile de corupție sunt de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de Euro. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *