Scrisoare deschisă adresată Prim-ministrului Bulgariei, domnul Boyko Borissov, de către doamna
Ramona Ioana Bruynseels, candidat la Președinția României
”Domnule Prim-ministru,
Am citit cu surprindere și tristețe afirmațiile pe care le-ați făcut la adresa turiștilor români care vin în
Bulgaria. Sunt tristă că astfel de caracterizări nedrepte vin de la Prim-ministrul unei țări vecine, cu care
am împărțit și bune și rele de-a lungul istoriei, o țară apreciată de români, dovadă fiind chiar vacanțele
pe care și le petrec în țara dumneavoastră.
Domnule Prim-ministru, vă asigur că românii știu să se comporte! La fel cum știu și cetățenii bulgari care
vin în România. Turiștii noștri contribuie foarte mult la creșterea PIB-ului din țara dumneavoastră: doar
anul trecut, peste 1 milion de români au fost în Bulgaria, potrivit datelor emise de Ministerul bulgar al
Turismului. Așadar, românii sunt pe primul loc în privința turiștilor care vizitează Bulgaria, domnule
premier, și nu merită să fie jigniți!
Și România, și Bulgaria se află înainte de alegeri: noi, prezidențiale, dumneavoastră, locale. Ar fi nedrept
pentru turiștii români să fie folosiți drept scuză în campanii electorale.
Sunt convinsă că și dumneavoastră ați fi luat atitudine, dacă cineva ar fi folosit astfel de expresii la
adresa turiștilor bulgari. De aceea, domnule premier, am ținut să vă adresez această scrisoare, având în
vedere că niciun oficial român nu a luat atitudine.
Sunt convinsă că veți găsi un prilej pentru a reveni și a vă reformula opinia în legătură cu aceia care vă
viziteză țara, venind din România.
În încheiere, dincolo de faptul că sunt cetățean al României care vizitează și Bulgaria, sunt și candidat la
Președinția României, la alegerile din această toamnă.
Domnule premier, vă urez mult succes în activitatea dumneavoastră și vă invit să vizitați România și ca
turist!
Cu considerație,
Ramona Ioana Bruynseels, candidat la Președinția României”
București, 7 august, 2019
