Skip to content
Politică

Dăncilă, despre modificări ale legislaţiei în urma vizitei lui Iohannis în SUA: Domnul preşedinte şi-a dat cu părerea pentru că toate aceste lucruri le poate face doar Guvernul

Inquam Photos / George Calin

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că trebuie discutate modificările privind legislaţia pentru companiile care vor să exploateze gaz şi pentru tehnologia 5G, spunând că „vrem ca din orice lucru să câştige şi România”. „Domnul preşedinte şi-a dat cu părerea pentru că toate aceste lucruri le poate face doar Guvernul„, a afirmat Dăncilă, scrie news.ro.

Viorica Dăncilă a fost întrebată, vineri, în conferinţa de presă susţinută după CEX al PSD, dacă are disponibilitatea de a modifica legislaţia pentru companiile care vor să exploateze gaz şi pentru tehnologia 5G, după cum şeful statului a spus că se impune.
Bineînţeles că trebuie să discutăm la ce modificări se face referire, vrem să facem modificări acolo unde considerăm că este necesar, vrem o întărire a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, vrem ca din orice lucru să câştige şi România, vrem să avem o abordare deschisă. Domnul preşedinte şi-a dat cu părerea pentru că toate aceste lucruri le poate face doar Guvernul„, a afirmat Dăncilă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, după întâlnirea cu Donald Trump, că preşedintele SUA este foarte interesat de creşterea prezenţei militare americane în România şi că discuţii tehnice vor avea loc cu secretarul Apărării. Iohannis a spus că a fost exprimată şi preocuparea legată de modificările la legislaţia fiscală.
Cu ocazia acestei vizite, a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *