Premierul britanic Boris Johnson anunță că vrea un Brexit fără acord, iar Uniunea Europeană și Marea Britanie se pregătesc pentru cel mai negru scenariu. Din toată această ecuație, Marea Britanie este cea care va suferi cel mai mult pe termen scurt. Impactul asupra economiei sale va fi unul uriaș și nu se știe cum vor reuși să treacă peste toate impedimentele.
În lipsa unui acord pentru Brexit, Marea Britanie se izolează de Uniunea Europeană și rupe toate legăturile, fiind nevoie să-și revizuiască acordurile comerciale sau să stabilească altele noi.
Economia Marii Britanii este dependentă de Uniunea Europeană. În 2017, cei mai importanți parteneri economici ai britanicilor erau: americanii, germanii, olandezii, francezii, chinezii, irlandezii, spaniolii, brazilienii, italienii, potrivit bbc.com. Exact în această ordine. După un Brexit fără acord, vor rămâne cu americanii, chinezii și brazilienii. Pentru a reface acordurile cu UE, vor avea nevoie să se așeze din nou la masă. Așa că degeaba evită Boris Johnson să stabilească acum un acord, ulterior tot la acest lucru se va ajunge. Marea Britanie nu-și permite să înfrunte un gigant economic precum UE.
De asemenea, Marea Britanie importă cele mai multe alimente din UE (28%), iar 4% din America de Sud, 4% din America de Nord, 4% din Asia, 4% din Africa. Este adevărat că 53% din alimentele de pe piața din Marea Britanie sunt autohtone, însă vor trebui să negocieze iarăși acorduri pentru cele 28% dintre produse de care are nevoie pentru a-și hrăni cetățenii. Sau va crește producția internă a țării.
Cum vom fi afectați în UE
Un Brexit fără acord va fi o lovitură majoră și pentru Uniunea Europeană. Liderii Europei au pregătit un buget de 600 de milioane de euro pentru a ajutat economia europeană în acest caz.
Statele europene care ar avea cel mai mult de suferit de pe urma unui „hard brexit” ar fi cele din nord, care au strânse legături economice cu Marea Britanie. Luxemburg, un paradis fiscal, Norvegia, Olanda, Islanda, Elveția, Danemarca, Belgia, Suedia.
Ar avea mai mult de pierdut, de pe urma unui „hard Brexit”, și Franța, și Germania – motoarele Uniunii Europene. Italia, Spania sau Portugalia ar înregistra mici pierderi.
Spre Estul Europei, pierderile în cazul unui „hard Brexit” sunt nesemnificative. România ar avea foarte puțin de pierdut dacă ar avea loc un „hard Brexit” în loc de un „soft Brexit”, potrivit ft.com. Bulgaria, Ungaria, Polonia intră și ele în această categorie a statelor care nu ar fi afectate de acest război economic. De asemenea, trebuie subliniat că România și Bulgaria ar avea oricum pierderi foarte, foarte mici și în cazul unui „soft Brexit”, nu există o mare panică pentru economia României. Nu același lucru se poate spune despre Franța și Germania, care vor suferi și de pe urma unui „soft Brexit”.
Ideea fundamentală este aceea că pierderile vor exista oricum, însă Uniunea Europeană va încerca să le reducă. Despre cifre nu vorbește nimeni, se știe doar că Marea Britanie va trebui să plătească aproximativ 40 de miliarde de euro când va ieși din UE.
Nu se va schimba, însă, libera circulație și Marea Britanie n-are niciun interes să facă o astfel de modificare. Cetățenii spațiului european vor putea intra în continuarea pe teritoriul țării, la fel cum o fac și în prezent, pentru a studia, munci sau călători. Din acest punct de vedere, companiile din Marea Britanie nu vor pierde forța de muncă, așa cum se anunța cu ceva timp în urmă. Discuțiile între UE și Marea Britanie sunt mai ales cele referitoare la asigurări sociale, pensie sau asigurare medicală.
Fără un acord cu UE, Marea Britanie va reveni la prevederile Organizației Mondiale a Comerțului. Marea Britanie se va adapta la controalele și tarifele vamale aplicate și celorlalte țări din afara Uniunii. Acest lucru va duce la o creștere de prețuri, deoarece se va renunța la comerțul fără tarife suplimentare sau se va ajunge în situația în care anumite teritorii din Marea Britanie vor rămâne fără alimente. Uniunea Europeană are beneficiul de a crește producția în alte state și ieșirea Marii Britanii va ajuta statele UE să-și crească economia.
În fața acestei incertitudini, recomandările sunt momentan ignorate de toată lumea. Motoarele economiei europene au încetinit deja și efectele Brexitului încep să se simtă peste întregul continent.
Comisia Europeană se pregătește pentru cel mai negru scenariu în fața Brexitului deoarece semnalele de la Londra nu sunt deloc unele pozitive. Criza constituțională, parlamentară și guvernamentală a Marii Britanii afectează și mai mult negocierile cu Uniunea Europeană, ceea ce scade drastic șansele unui acord, iar liderii Europei nu vor să audă de o nouă amânare, care ar fi un semnal de slăbiciune a Uniunii Europene.
