Președintele CNSAS Constantin Buchet a declarat, vineri, că în privința constatării de către Curtea de Apel a calității de colaborator al Securității a fostului președinte Băsescu nu a fost vorba de o acțiune „împotriva” acestuia, ci de o acțiune în constatare potrivit legii asupra unor documente.
„Nu am văzut știrea. Nu este o acțiune împotrivă, este o acțiune în constatare potrivit legii asupra unor documente pe care noi le-am identificat potrivit procedurii legale acestea s-au trecut de departamentul de specialitate direcția de investigații (nota de constatare). Acesta a avenit pe masa colegiului și colegiul în plenitudinea sa în unanimitate a votat transmiterea acestor documente la Instanța de Contencios Administrativă. Aceasta este practic procedura tehnică indicată riguros și extrem de clar de legea noastră de funcționare ordonanța 24/2008″, a declarat,vineri, la Digi 24, președintele CNSAS Constantin Buchet.
