Forţele proturce au blocat, duminică, principala autostrada care leagă estul şi vestul teritoriului sirian kurd, izolând astfel oraşul Kobani, relatează cnn.com, citată de news.ro.
Către Kobani, unde sunt trupele americane, este blocată acum principala cale– şi posibil singura.
Mai multe transportatoare blindate pentru trupe au fost văzute de reporterii CNN pe autostrada M4, între Tal Tamr şi Ain Issa, parcate pe marginea drumului. Acestora li s-au alăturat alte vehicule blindate, parcate la zece metri de şosea.
“Forţele americane riscă izolarea şi există un risc ridicat de confruntări între proturci şi forţele americane dacă Turcia nu va înceta imediat să avanseze”, a adăugat oficialul.
Între timp, SDF a anunţat că aproape toţi cei suspectaţi că sunt militanţi ISIS şi familiile lor au fugit din tabăra Ain Issa – 785 de persoane.
Peste 130.000 de persoane au fost strămutate din zonele rurale din apropierea Tal Abyad şi Ras al-Ain după ce Turcia a început ofensiva militară în zonă.
