Skip to content
Politică

Un nou SCANDAL zguduie USR: o filială a partidului s-a autodizolvat după o demisie în bloc a membrilor

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Un nou scandal zguduie din temelii Uniunea Salvați România (USR), partidul condus de Dan Barna. Filiala Vălenii de Munte a USR Prahova este, începând de miercuri, autodizolvată, după demisia mai multor membri ai partidului.

În comunicatul obținut în exclusivitate de PSnews.ro, demisionarii din partid acuză conducerea USR Prahova de ”opacitatea decizională, lipsă de transparență și de reprezentativitate”.

„Excluderile arbitrare, crearea unor regulamente interne de comunicare, profund nestatutare, care afectează libera exprimare garantată prin Constituție, accesul în funcții pe baza ”autobuzului” de vot, nu a meritocrației, mentalitatea de clan, lipsa dialogului, în spiritul înțelegerii și rezolvării diferendelor și încurajarea depunerii de sesizări, bullyngul tolerat în favoarea unei tabere, dublarea funcțiilor din biroul județean și cel local, în contextul în care filiala județeană numără peste 200 de colegi, monopolul asupra deciziilor de repartizare a reprezentanților în secțiile de votare, fără a ține cont de realitățile locale, toate acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care am luat această decizie”, se mai arată în comunicat.

Redăm integral comunicatul celor din Filiala Vălenii de Munte a USR Prahova:

„Buna ziua,

Subsemnații Zimbroianu Catalina, Bacanu Gabriel, Zimbroianu Adrian, Iordache Nicolae , Bacanu Mariana , Zimbroianu Veronica, Hangiu Gabriela , Vlad Alexandru, Paraschivoiu Carmen, Dimian Madalina, Popescu Georgian membri ai filialei USR Prahova Vălenii de Munte, vă anunțăm, prin prezenta, că demisionăm din Partidul USR.

Am participat alaturi de colegii din USR la campaniile de strangere de semnaturi ,, Fara Penali si ,,Oameni noi in politica, am fost activi in campaniile pentru europarlamentare in Valenii de Munte la care Alianta USR PLUS a obtinut un scor de aproximativ 20 % , si in campania pentru presedentie pentru dl Dan Barna.

De-a lungul timpului, am constatat că partidul s-a îndepărtat de la valorile care ne-au făcut să ne înscriem, în special prin reprezentanții conducerii județene a filialei USR Prahova, care promovează opacitatea decizională, lipsa de transparență și de reprezentativitate la nivelul filialei județene.

Excluderile arbitrare, crearea unor regulamente interne de comunicare, profund nestatutare, care afectează libera exprimare garantată prin Constituție, accesul în funcții pe baza ”autobuzului” de vot, nu a meritocrației, mentalitatea de clan, lipsa dialogului, în spiritul înțelegerii și rezolvării diferendelor și încurajarea depunerii de sesizări, bullyngul tolerat în favoarea unei tabere, dublarea funcțiilor din biroul județean și cel local, în contextul în care filiala județeană numără peste 200 de colegi, monopolul asupra deciziilor de repartizare a reprezentanților în secțiile de votare, fără a ține cont de realitățile locale, toate acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care am luat această decizie.

Având în vedere că, prin demisiile noastre, numărul statutar de membri pentru existența unei filiale nu se mai întrunește, puteți considera că filiala Vălenii de Munte a USR Prahova este, începând de astăzi, autodizolvată.
28.11.2019”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *