Deputatul PSD Petre-Florin Manole a depus, la Senat, un proiect de lege pentru recunoașterea statutului de meșteșugar tradițional și înființarea unui Registru al acestora. Ei vor beneficia de reducerea la jumătate a taxelor de participare la festivaluri, târguri și alte evenimente de profil, transmite mediafax.ro.
„Calitatea de meșteșugar tradițional se recunoaște în urma parcurgerii procedurii reglementate de prezenta lege, prin decizie a comisiei speciale pentru verificarea și acordarea statutului de meșteșugar tradițional și prin emiterea unui certificat de meșteșugar tradițional de către Uniunea Națională a Meșteșugarilor Tradiționali din România”, potrivit propunerii legislative a deputatului PSD.
Din comisia specială pentru verificarea și acordarea statutului de meșteșugar tradițional vor face parte: un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură, care va fi președintele comisiei, un reprezentant al centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale și un reprezentant al Uniunii Naționale a Meșteșugarilor Tradiționali din România, care își desfășoară activitatea de meșteșugar tradițional în județul respectiv.
Certificatul de meșteșugar tradițional este eliberat de către Uniunea Națională a Meșteșugarilor Tradiționali din România eliberează certificatul de meșteșugar tradițional în maximum 15 zile de la depunerea documentelor. Pentru eliberarea certificatului nu este percepută taxă.
De asemenea, proiectul propune și înființarea Registrului Național al Meșteșugarilor Tradiționali din România, în format electronic, care va fi administrat de Uniunea Națională a Meșteșugarilor Tradiționali din România.
Meșteșugarii tradiționali înscriși în Registrul Național vor beneficia de locuri amenajate special în cadrul târgurilor și festivalurilor de profil, precum și de reducerea la jumătate a taxelor de participare la astfel de evenimente, conform inițiativei legislative.
„Meșteșugarii tradiționali înscriși în Registrul Național al Meșteșugarilor Tradiționali din România, în scopul expunerii și/sau al comercializării produselor meșteșugărești proprii beneficiază de locuri centrale, special amenajate, în cadrul festivalurilor, târgurilor, bâlciurilor și altor evenimente de profil, organizate la nivel național, regional sau local, în vederea expunerii sau a comercializării produselor meșteșugărești proprii.”
Proiectul de lege mai prevede ca 9 septembrie să fie „Ziua Națională a Meșteșugarilor Tradiționali din România”, care va fi celebrată ca zi de sărbătoare națională, lucrătoare.
Ministerele Culturii și al Educației, Parlamentul, Guvernul, Președinția României și autoritățile administrației publice și locale organizează pe 9 septembrie, în limita bugetului disponibil evenimente pentru promovarea meșteșugurilor și produselor tradiționale.
Cu 90 de zile înaintea „Zilei Naționale a Meșteșugarilor Tradiționali din România”, Ministerul Culturii și Uniunea Națională a Meșteșugarilor Tradiționali din România, în parteneriat cu operatorii economici interesați, organizează evenimente specifice de promovare a meșteșugurilor tradiționale și a produselor meșteșugărești tradiționale, inclusiv campanii de comunicare publică pentru promovarea respectivelor evenimente.
Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de celebrarea „Zilei Naționale a Meșteșugarilor Tradiționali din România” sunt asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale și direcțiile județene de cultură, precum și din bugetele altor autorități publice centrale și locale, în limita alocațiilor bugetare aprobate, potrivit inițiativei legislative.
Proiectul de lege este semnat de 37 de parlamentari de la mai multe partide și este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.
