Mediul bancar salută modificarea OUG 114, făcută de Guvernul Orban.
Criticată de PSD-iși, inițiatorii ordonanței, modificarea aduce predictibilitate și continuitate mediului de afaceri.
Omer Tetik, director general, Banca Transilvania, a spus, luni, că unul dintre cele mai mari ‘obstacole’ pentru dezvoltarea țării a dispărut.
„Anul trecut, pe 18 decembrie, ne-am trezit cu OUG 114 care după aceea în timp a luat alte forme, a fost o dezbatere lungă şi cred că am pierdut 3 luni din 2019 focusându-ne pe aceasta în loc să ne focusăm pe creşterea economică şi finanţare. Ne bucurăm că Guvernul actual şi-a ţinut promisiunea. Au fost şi atunci când erau în opoziţie împotrivă. Astfel, cumva ne bucurăm de predictibilitate şi continuitate. Adică putem să avem încredere în mesajele din administraţia publică şi din zona politică în sensul acesta. Aşa cum am anunţat şi atunci, forma finală a ordonanţei nu ne-a schimbat planul sau strategia. Am spus că o să rămânem alături de clienţi, o să rămânem cel mai mare finanţator al economiei şi statului. Am continuat şi asta ne-a adus şi rezultate bune, cum aţi văzut în primele trei trimestre. Probabil că anul viitor trebuie să avem mai mult curaj şi mai multă încredere, având în vedere că unul dintre obstacolele importante a dispărut”, a spus Omer Tetik, potrivit B1.ro.
Guvernul se reuneşte luni în şedinţă pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari la proiectele de lege pe care urmează asumarea răspunderii – bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi modificările la OUG 114.
În același timp, PSD-ișii amenință PNL cu sesizarea CCR.
